Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: “Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!  Psalmul 45:1                                                                                                                                             

 

free counters

 

Astăzi este ziua de mâine pentru care te îngrijorai ieri!

Dumnezeu nu este mai mare dacă-L lauzi tu, dar tu devii mai mare dacă I te pui la dispoziţie.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să avem o societate îngăduitoare, El nu ne-ar fi dat cele 10 porunci, ci cele 10 sugestii.

Bogătaş: un om sărac, dar cu bani.
Buruiana: o plantă ilustră cu virtuţi încă nedescoperite.
Celebritate: avantajul de a fi cunoscut de oameni care nu te cunosc.                                                  Doctor: unul care ia plata când Dumnezeu vindecă.
Erou: unul căruia i-a fost prea frică să fugă.
Grădina zoologică: un loc în care animalele sunt duse ca să studieze comportamentul oamenilor.
Melancolie: plăcerea tristeţii.
Simpatie: durerea ta în inima mea.
Tact: arta de a-ţi face dreptate, fără a-ţi face duşmani.                                                                     Smerenia: floarea de pe mormântul eului  
       

  ABC-ul vieţii creştine

  Ascultă întâi şi după aceea vorbeşte.
  Binecuvântă şi nu blestema.
  Credinţa in Domnul să-ţi fie tăria.
  Dragostea acoperă o sumedenie de păcate, iubeşte deci.
  Edifică-te zilnic prin rugăciune.
  Fugi de poftele cărnii.
  Găseşte totdeauna latura bună a lucrurilor.
  Harul lui Dumnezeu este îndeajuns să fii mereu bucuros.
  Ignorarea altora nicicând să nu fie pomenită în viaţa ta.
  Judecă-te pe tine insuţi şi nu pe alţii, căci judecata este a Domnului.
  Lumina ta să-ţi fie Cuvântul sfânt.
  Munceşte cu drag, ca pentru Domnul, oriunde vei fi.
  Nu incerca să te dai drept altul, decât cel ce eşti.
  Opune-te oricărui rău, oricărui păcat.
  Părtăşia cu fraţii caut-o mereu.
  Rabdă ispita şi vei fi biruitor.
  Sacrifică-te pentru binele altora.
  Ştiinţa şi înţelepciunea adevărată se capătă prin frica de Domnul.
  Taci atunci când n-ai cuvinte de zidire.
  Ţinuta ta să fie modestă şi decentă.
  Urmăreşte pacea şi neprihănirea
  Zeciuiala este datoria ta faţă de Domnul.

Pot să îţi dau viaţă,dar nu pot  trăi pentru tine.
Pot să te învăţ lucruri,dar nu te pot obliga să le asculţi.
Pot să-ţi arăt direcţia,dar nu te pot duce acolo.
Pot să-ţi dau libertate,dar nu pot să răspund pentru ea.
Pot să îţi arăt care este diferenţa dinrte bine şi rău,dar nu pot decide pentru tine.
Pot să-ţi cumpăr îmbrăcăminte frumoasă,dar nu te pot face frumos în interior.
Pot să-ţi dau un sfat,dar nu-l pot accepta eu pentru tine.
Pot să-ţi ofer dragostea,dar nu ţi-o pot impune.
Pot să te învăţ să împarţi,dar nu te pot face să nu fii egoist.
Pot să te învăţ adevărurile vieţii,dar nu-ţi pot face o reputaţie.
Pot să te învăţ să te fereşti de alcool,dar nu pot spune “nu” în locul tău.
Pot să te previn despre efectele tutunului,dar nu te pot opri să le foloseşti.
Pot să te învăţ ce-i bunătatea,dar nu ţi-o pot impune.
Pot să te învăţ cum să trăieşti,dar nu-ţi pot da viaţa veşnică.

 Un astfel de frate

Paul a primit cadou de Craciun o maşină nou-nouţă de la fratele său. În  seara de ajun, când a coborât din biroul său să-şi ia maşina parcată în  faţa clădirii, a văzut cum un puşti de vreo şapte ani se învârtea cu  ochii mari in jurul maşinii sale.
"Este maşina dv. domnule?", a întrebat el. Paul a înclinat capul  afirmativ. "Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crăciun". Baiatul  ramase năuc. "Vreţi să spuneţi că fratele dv. v-a dat-o  aşa...gratis?...fără să plătiţi nimic? Domnule! Aş vrea..." Băiatul  ezita. "Desigur" se gândi Paul, "ştiu ce-i trece prin cap. Ar  vrea să aibă şi el un frate bogat ca mine." Dar ceea ce spuse apoi  puştiul îl făcu pe Paul să rămână cu gura căscată: " Aş vrea sa pot  fi şi eu un astfel de frate!"

Paul se uita cu uimire la băieţelul din faţa lui şi mânat de un impuls  interior, îi zise: "N-ai vrea să te duc puţin cu maşina mea?" Cum să  nu! Tare mi-ar plăcea!" După un raid prin cartier, băiatul se  întoarse spre Paul. Ochii îi sclipeau de emoţie. "Domnule n-aţi vrea  să treceţi prin faţa casei noastre?" Paul zâmbi. Ştia ce dorea  băiatul. Voia sa le arate vecinilor că soseşte acasă cu o maşină mare,  nou-nouţă.

"Vreţi să opriţi aici? Lângă treptele acelea , vă rog!"Urcă apoi  scările în fugă. După câteva momente îl auzi cum revine. De data  aceasta, însă, nu se mai grăbea. Ducea în braţele sale un frăţior mai  mic, handicapat. Îl aşeză cu atenţie pe ultima treapta şi arătă cu mana  spre maşina lui Paul. "Vezi Johnny? Asta e maşina, exact cum ţi-am  spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crăciun şi nu l-a costat nici  un cent. Într-o zi am să-ţi dau şi eu una exact la fel ca asta... şi ai  să vezi de unul singur ce lucruri extraordinare de Crăciun sunt în toate vitrinele din oraş."

Paul s-a dat jos din maşină. L-a luat in braţele sale pe micuţul olog,  l-a aşezat lângă el pe scaunul din faţă. Cu ochii sclipind de bucurie,  fratele lui mai mare s-a aşezat lângă el şi toţi trei au început o  călătorie de neuitat prin oraşul împodobit de Crăciun. În seara aceea de ajun, Paul a înţeles pentru prima dată ce a vrut Isus să spună când a  afirmat că "este mai bine să dai decât să primeşti..."

 Glasul viorii

Într-o dimineaţă rece de ianuarie, un bătrân s-a aşezat la poarta gării şi a început să cânte la vioară. Timp de 45 de minute, cei care treceau prin faţa uriaşei porţi ascultau melodiile lui J.S.Bach. Era oră de vârf şi mii de persoane grăbite, veneau şi plecau. S-au scurs primele trei minute şi un domn l-a observat. A încetinit pasul, a aruncat o privire spre vioara din mâinile bătrânului şi apoi şi-a continuat drumul în aceeaşi grabă.
Imediat după aceea, violonistul a primit primul dolar, pe care o doamnă mai în vârstă l-a lăsat să cadă în cutia verde, fără măcar să se oprească sau să recunoască sunetul melodios al celebrelor compoziţii.
Puţin mai târziu, un tânăr asculta melancolic, rezemat de un felinar. Tresăltat de sunetul locomotivei,    a privit la ceas, şi a luat-o la pas grăbit spre trenul pregătit de plecare.

Prima persoană care s-a oprit să asculte, fermecat de simfonia viorii, a fost un copilaş de trei ani care, tras de mama lui în aglomeraţia gării, se pierdea prin mulţime, privind mereu în urmă la arcuşul vesel.
Apoi a trecut un alt copil... şi-un altul... toţi, fără excepţie, cuprinşi de povestea negrăită a corzilor prăfuite.
Dar oamenii mari nu înţelegeau... nu aveau timp... nu ascultau...
Timp de 45 de minute, bătrânul şi vioara lui au inundat gara plină de minţi agitate, paşi grăbiţi şi feţe obosite.
În cutia verde, vântul de ianuarie mângâia cei 32 de dolari îngheţaţi şi singuratici.
La sfârşit nu au fost nici aplauze, nici aprecieri din mulţime... nimeni nu a cerut un bis.
Doar o bătrânică s-a oprit, s-a aplecat, privind în ochii inlăcrimaţi ai artistului, şi i-a spus cu o voce stinsă ca l-a mai auzit cântând... că muzica lui mereu produce vibraţii celeste în inima ei
(ea a fost singura care l-a văzut cu adevărat).
Violonistul se numea Joshua Bell. Această poveste este absolut reală. Ziarul american "The Washington Post" a filmat fiecare secundă din gara rece. Două zile înainte de aceste filmări, Bell umpluse vestitul teatru Boston cu spectatori doritori să-l asculte - biletul cel mai ieftin:100 $.
A cântat cu aceeaşi vioară, un Stradivarius de 3,5 milioane de dolari. Acelaşi sunet a umplut şi sala teatrului, şi gara aglomerată... însă reacţiile celor din jur au fost diferite. Piesele scrise de Bach şi interpretate de Bell sunt considerate cele mai greu de cantat la acest instrument.
Directorul ziarului i-a adresat violonistului o singură întrebare: "Ce aţi simţit?" Bell, cu ochii plini de lacrimi, fără să poată ascunde dezamăgirea, a răspuns: "Oamenii sunt incapabili să recunoască frumosul, dacă nu îl găsesc în parametrii consideraţi normali, pentru a putea aprecia cu adevărat o operă de artă."
Are dreptate Bell... Suntem atât de înfăşuraţi în tradiţii şi obiceiuri, în reguli şi legi... închişi în normalitate atât de strâns... prea sclavi pentru frumuseţea lumii create special pentru noi. Am devenit orbi, pentru că am privit mereu la mâinile uscate şi obosite, spre picioarele murdare şi hainele zdrenţuite... Ne-am obişnuit cu ridurile şi ceasul legat de mână... alergăm printre îngeri şi stele, fără să-i observăm, pentru că mintea noastra se gândeşte la ce vom face mâine...Nu am învăţat să trăim clipă cu clipă... Să ascultăm şi apoi să înfăptuim... Nu ştim privi dincolo de formă. Nu ştim primi fără judecăţi, nu ştim iubi fără condiţii.
Luăm piatra în mână, pentru că alţii au spus că aşa trebuie, dacă vrem să fim acceptaţi, dacă vrem să traim cu ei... ca ei...
Dar noi nu am înţeles că un creştin nu trebuie să fie parte din lume... Noi încă nu ştim face diferenţa între un fariseu urât la suflet şi un Zacheu dornic de ascultare. Noi încă judecăm fii rătăciţi şi întorşi, dar nu ne vedem hoinărind printre râturi de porci paşii noştri urât mirositori. Ne certăm cu Cerul când trimite adierea vântului de iarnă, iar la fel de răstiţi vorbim şi când razele soarelui ne luminează ochii. Condamnăm tâlharii la crucificare, dar nu schimbăm gândirea       "Iuda-istă" din noi... şi ne vindem propiul suflet pentru 30 de arginţi scârboşi. Cârtim pentru binecuvântările primite în miez de pustie... dar nu ne plângem răzvrătirile...
Isus a fost
de partea păcătosului... nu de partea păcatului. El nu a aruncat cu pietre... El le-a strâns toate asupra Lui, sub formă de cruce... Fiecare cârtire, fiecare sărut de vânzător, fiecare vorbă răstită... toate le-a transformat în pietre grele şi reci... pe care le-a urcat pe Golgota, spre orizontul unde s-au luptat viaţa şi moartea. S-a ridicat deasupra muntelui de păcate şi, cu prima lacrimă şi primul strop de sânge, a spart toată împietrirea... a ars, cu focul dragostei mistuitoare, toate legile, normele şi judecăţile.
Să rămânem deci în iubirea Lui eliberatoare. Să credem, să ridicam, să fim de partea păcătosului, urând păcatul. Atunci, indiferent de vom alerga prin pustiu sau vom cina la masa împăratului... indiferent dacă vom fi într-o sală de teatru sau în poarta ruginită a gării... atunci vom simţi vibraţiile celeste în fiecare acord de vioară... vom vedea Chipul Lui în fiecare cerşetor sau artist... pentru că toţi am fost şi suntem... chip după Chipul Lui.